Festivalul şi Concursul internaţional de canto „Haricleea Darclee” (luna iulie)

PRESEDINTELE JURIULUI
MARIANA NICOLESCO

La 135 de ani de la nasterea Haricleei Darclée, in 1995, orasul sau natal, Braila, i-a adus celebrei artiste un omagiu fara precedent, organizand Primul Concurs National de Canto ce-i poarta numele.

Triumful acelei manifestari i-a determinat pe organizatori sa deschida si tinerilor din alte tari portile competitiei. Astfel, in 1997, in splendidul teatru in care viitoarea mare artista debuta in 1881, la numai 21 de ani,  avea loc Primul Concurs International de Canto Hariclea Darclée, reunind 167 de concurenti din 25 de tari.

Braila a avut dintotdeauna un mediu cultural si artistic remarcabil, publicul sau, care-i aplaudase pe Sarah Bernhardt si De Max, nutrea o mare pasiune pentru muzica, si mai cu seama pentru vocea umana, dovedind de-a lungul deceniilor, cu ovatiile sale generoase, ca stia sa-i aprecieze pe artistii lirici, dintre care multi erau printre cei mai de seama interpreti din toate timpurile, romani: Matei Millo, Elena Teodorini, George Niculescu-Basu, Petre Stefanescu-Goanga, sau straini: Adelina Patti, Titta Ruffo, Tito Schipa, Feodor Saliapin.

Concursul bienal de Canto Hariclea Darclée, prin anvergura lui exceptionala, inseamna pentru Braila o adevarata renastere a unei vechi traditii.

Din 1995 incoace, nu mai putin de 10.000 de persoane se aduna spontan in jurul teatrului cu prilejul Concertelor Extraordinare ale Marianei Nicolesco, la care i-a asociat ulterior pe laureatii Concursului Darclée, prezentand publicului, odata cu Idomeneo si Don Giovanni, in 1999, prima generatie mozartiana din Romania, nascuta la Braila.

Sau celebrand, in 2001, Centenarul Verdi cu La Traviata, un Concert de Arii si - pe Esplanada Dunarii - un Concert de Coruri verdiene, reprezentand toate creatiile operistice ale marelui compozitor.

La editia 2003 s-a bucurat de un considerabil succes spectacolul cu La Boheme de Puccini, prezentat de laureatii competitiei la 100 de ani de la prima reprezentatie in Romania a acestei opere, cu Hariclea Darclée in rolul Mimi. La fel, Concertul de Arii din toate operele compuse pentru legendara soprana si cantate de aceasta in premiera mondiala.

Celebrarea a zece ani de existenta a Concursului International de Canto Hariclea Darclée a coincis in 2005 cu triumful reprezentatiei cu opera Il Barbiere di Siviglia de Rossini. Si a marcat participarea la aceasta competitie, de la crearea sa, a peste 1500 de tineri concurenti din 45 de tari si 5 continente.

O prodigioasa performanta în belcanto a constituit-o prezentarea la Festivalul si Concursul International de Canto Hariclea Darclée din 2007, de catre laureatii Competitiei pregatiti de Mariana Nicolesco, a celebrului ciclu donizettian dedicat Reginelor din dinastia Tudor: Anna Bolena, Maria Stuarda si Regina Elisabeth I din Roberto Devereux.

In cadrul Anului International Puccini 2008, laureatii Concursului Darclée au prezentat cu mult succes, renumitul Triptic: Il Tabarro, Suor Angelica, Gianni Schicchi.

In 2009 la Opera Nationala Bucuresti au loc premierele absolute pentru Romania cu Parisina d'Este si cu Gemma di Vergy de Gaetano Donizetti, reprezentatii coordonate de Mariana Nicolesco si primite in triumf, ca si in Salonul de Muzica al Castelului Peles din Sinaia si in cadrul Festivalului Darclée. Toti tinerii artisti s-au dovedit remarcabili, incepand cu interpretii rolurilor principale, laureati ai Concursului International de Canto Hariclea Darclée.
La comemorarea a 250 si a 200 de ani de la trecerea în eternitate a lui Haendel si, respectiv, Haydn, publicul a urmarit cu mare interes conferinta despre vocalitatea în baroc si clasic, urmata de un recital al participantilor la Master Class.

Editia jubiliara 2010, marcând împlinirea a 15 ani de la crearea Festivalului si Concursului International de Canto Hariclea Darclée, a însemnat o adevarata apoteoza, cu 187 de concurenti înscrisi din 27 de tari, Juriul International fiind prezidat de marele bariton Nicolae Herlea. 
In fruntea Orchestrei Festivalului Darclée s-a aflat, si de aceasta data, cu acelasi brio ca la editiile anterioare, maestrul Marco Balderi. 
Tinerii artisti au fost aclamati în reprezentatia cu opera Don Pasquale, ca si la marele Concert de pe Esplanada Dunarii constituind o stralucitoare Celebrare Darclée, cu arii, coruri si momente orchestrale din opere în care a aparut marea artista, ca si la Gala Laureatilor, în cadrul careia a avut loc ceremonia decernarii premiilor. Odata cu Diploma si Medalia Darclée, laureatii au primit cu acea ocazie si Moneda Darclée, anume creata de Banca Nationala a României. 
Publicul a aplaudat cu entuziasm Concertul Omagiu lui Chopin, Schumann, Darclée la 200 de ani de la nasterea celor doi mari compozitori si a 150 de ani de la nasterea viitoarei legendare soprane. 
In cadrul manifestarilor din 2010 a fost prezentata, în premiera, brosura Darclée Vissi d'arte, premergând volumul cu acelasi titlu, în curs de aparitie, de autorul olandez René Seghers, si a avut loc conferinta Hariclea Darclée pe scenele lumii sustinuta de medicul foniatru Stephan Poen, doctor în muzicologie, ilustrata de proiectia video a zece arii din opere cântate de Hariclea Darclée, în interpretarea sopranei Mariana Nicolesco.

Continuand importanta traditie de aprofundare a trairilor exprimate de vocea umana prin arta cantului, Dr. Stephan Poen a conferentiat in 2011 pe tema interpretarilor sopranei Mariana Nicolesco la Teatrul alla Scala din Milano si la RAI Roma a creatiilor lui Franz Liszt, la aniverasarea a 200 de ani de la nastere, si ale lui Gustav Mahler la 100 de ani de la trecerea sa in eternitate, Conferinta urmata de un Recital al tinerilor artisti.

Ceremonia decernarii premiilor si Gala Laureatilor 2012 a depasit in splendoare orisice asteptare. Laureatii in scena intonau faimosul Brindisi din La Traviata de Verdi, cand renumitul regizor italian de opera Flavio Trevisan i-a oferit sopranei Mariana Nicolesco un dar de o inestimabila valoare istorica si afectiva: diadema purtata de Hariclea Darclée la premiera mondiala a operei Tosca de Puccini la Teatrul Costanzi de la Roma in ianuarie 1900, si apoi de Maria Callas pe scena Teatrului Carlo Felice din Genova in martie 1954. Callas i-a daruit-o ulterior tanarului ei prieten, viitorul Maestru Flavio Trevisan, care afirma la Braila in aplauzele si lacrimile publicului: «Nimic mai legitim ca aceasta coroana, ce a apartinut candva Reginei Hariclea Darclée, apoi Reginei Maria Callas, sa-i revina azi Reginei Mariana Nicolesco».
Astfel s-au incheiat zilele de glorie ale Festivalului si Concursului International de Canto Hariclea Darclée, in care publicul a urmarit conferinta sustinuta de Dr. Stephan Poen Nicolae Herlea la 85 de ani, magnifica interpretare a operei verdiene Il Trovatore si Concertul Extraordinar Verdi - Wagner pe Esplanada Dunarii, cu participarea Corului Filarmonicii George Enescu si a Orchestrei Festivalului Darclée, sub bagheta Maestrului Marco Balderi, manifestare la care au asistat mii si mii de spectatori.

Si asta, anticipand celebrarea, in cadrul Cursurilor de Maiestrie Artistica 2013, in Anul International Verdi - Wagner, a Bicentenarului nasterii celor doua genii ale muzicii.

Cursurile de Maiestrie Artistica 2014 au avut loc in pregatirea editiei jubiliare a Festivalului si Concursului International de Canto Hariclea Darclée de la crearea carora se vor implini doua decenii în 2015, - manifestari pentru care Mariana Nicolesco a obtinut Inaltul Patronaj UNESCO. Editia 2014 a coincis cu implinirea a 75 de ani de la trecerea in eternitate a legendarei soprane Hariclea Darclée. Cursurile de Maiestrie Artistica au fost totodata prilejul omagierii creatiei lui Christoph Willibald Gluck si Niccolò Jommelli la 300 de ani de la nastere si a lui Giacomo Meyerbeer, la 150 de ani de la trecerea sa in nefiinta.

Principiile fundamentale, riguros respectate de la prima editie, din 1995, si pana la Editia Jubiliara din 2015, situeaza aceste manifestari pe un loc fara egal in lume, dupa cum scria recent si prestigiosul cotidian italian Corriere della Sera in articolul prilejuit de evenimentele inchinate Haricleei Darclée - prima Tosca, intitulat Constantin Brancusi, George Enescu, Mariana Nicolesco: Cultul unei tari pentru Gloriile sale, si dupa cum reiese din nenumarate marturii exprimate de-a lungul timpului si confirmate de statutul exceptional care le-a fost acordat pentru contributia la patrimoniul mondial al culturii, prin asezarea lor sub Inaltul Patronaj UNESCO. 
Seara de seara, triumf dupa triumf au marcat Editia Jubiliara 2015: Deschiderea Festiva si Concertul Inaugural, Conferinta sustinuta de Dr. Stephan Poen: 20 de ani de glorie a Artei Cantului, Concertul Reintalnire cu talente revelate de Concursul Darclée, reprezentatia cu opera L’Elisir d’amore de Gaetano Donizetti, Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunarii: Doua decenii in lumea capodoperelorCeremonia decernarii premiilor si Concertul de Gala al Laureatilor.

Manifestarile au fost permanent în atentia presei nationale si internationale, a radioului si televiziunilor, inclusiv EuroNews si Mezzo, precum si a publicatiilor muzicale de prestigiul revistelor Orpheus la Berlin sau Amadeus la Milano.

In anul dintre o editie si alta a Concursului, publicul urmareste cu un mare interes Cursurile de Maiestrie Artistica, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco, asistand cu emotie la transmiterea din generatie in generatie a marelui ritual sacru al cantului.

Sub semnul atat de glorios, de inspirator si de uman al nemuritoarei Darclée, pentru care Puccini a compus Tosca, Mascagni Iris si Catalani La Wally, tinerii artisti lirici din intreaga lume sunt asteptati la Braila, invitati la marea sarbatoare a  muzicii si a cantului, din care fiecare va iesi, intr-un anume fel, invingator.

 

video: