Expoziție de goblenuri
Pe întreg parcursul lunii aprilie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila găzduiește două expoziții de goblenuri, semnate de două artiste locale.
Expoziția de goblenuri semnată de Tudorița Tănase este o încântare a sufletului, ce descifrează tainele acestui meşteşug deloc uşor, dar care solicită multă imaginaţie şi îndemânare. Artista Tudorița Tănase este fascinată de ceea ce face, descoperind plăcerea de a lucra migălos, de a face din fire de culori mici opere, dat fiind și faptul că realizarea unui goblen este o muncă migăloasă, care a durat nu ore, nici zile, ci săptămâni, luni sau chiar ani întregi.
Expoziţia de goblenuri aparținând artistei Neculina Trocin ne invită să ne bucurăm sufletul, transmițându-ne informaţii interesante despre arta şi pasiunea artistului, o pasiune purificatoare și înălțătoare. Neculina Trocin este pasionată de arta goblenului de peste trei decenii, goblenuri pe care le realizează inițial după fotografie care este prelucrată în așa fel, încât să corespundă din punct de vedere cromatic și vizual cu aceasta, creația finală transmițând pasiunea și simțul estetic al realizatorului.